Romain Grosjean a fost la cinci tururi de prima lui victorie în IndyCar. Pilotul echipei Dale Coyne Racing a condus în finalul cursei de la Markham, a cedat conducerea cu cinci tururi înainte de steagul cu pătrățele și a terminat pe locul doi — a șasea oară în carieră când urcă pe treapta a doua fără să fi urcat vreodată pe prima. Întrebat după cursă ce a simțit, n-a dat răspunsul din comunicat. A spus adevărul: „am plâns puțin”.
Cinci tururi
Un loc doi pentru Dale Coyne Racing nu e un eșec. E o echipă mică, cu un buget care nu se apropie de al giganților din campionat, și un podium acolo valorează cât o victorie la alții. Doar că Grosjean nu e la primul podium. E la al șaselea loc doi.
Există și o ironie care arată bine: tot la Dale Coyne a debutat Grosjean în IndyCar, în 2021, când puțini erau siguri că poate pilota din nou la nivelul ăsta. Cinci ani mai târziu, aceeași echipă l-a dus din nou la un pas de victorie.
Cu cinci tururi înainte de final, era lider. Apoi nu a mai fost. Asta e toată povestea serii și, la o adică, cam toată povestea lui din America: suficient de rapid ca să ajungă în față, niciodată suficient de norocos ca să rămână acolo.
De ce ține toată lumea cu Romain Grosjean
Pentru că omul a văzut deja ceva mai rău decât un loc doi. A făcut o carieră întreagă în Formula 1, între Lotus și Haas, cu podiumuri, dar fără victorie. În 2020, la Bahrain, mașina lui a trecut prin gard, s-a despicat în două și a luat foc pe loc. A ieșit singur din flăcări, cu mâinile arse. Mulți ar fi pus punct acolo. El a luat avionul în direcția opusă și s-a apucat de IndyCar.
De atunci a adunat pole-uri și podiumuri, s-a bătut cu mașini mai rapide decât a lui și a devenit, probabil, cel mai iubit pilot fără victorie din paddock. Sună a premiu de consolare, știu. Dar uitați-vă la reacțiile de după Markham: neutrali nu prea mai sunt. Sincer, e greu să găsești în motorsportul actual un om pentru care să ții mai tare cu pumnii.
„Am plâns puțin.”
— Romain Grosjean, după cursa de la Markham (citat de Motorsport.com)
Ceea ce îl face, printre altele, mai cinstit decât media gridului. Câți piloți care pierd o cursă duminica recunosc luni că au plâns?
Și cu ce te ajută asta la Adâncata?
Pe hârtie, cu nimic. IndyCar e altă planetă: alte bugete, alt asfalt. În practică, povestea de la Markham e povestea pe care o știe orice pilot de drift din România care a ajuns măcar o dată într-o finală. Conduci bine toată ziua, treci de Top 16 și de semifinale, iar apoi un OMT sau o linie ratată în primul run îți șterge totul în treizeci de secunde. La Adâncata, la Transilvania Motor Ring sau la Motorpark, distanța dintre locul unu și locul doi se măsoară în aceeași monedă.
La noi e chiar mai rău, dacă vreți. Grosjean măcar știe unde i s-a dus cursa: în acele cinci tururi. În drift, uneori pierzi finala la judecată și afli din boxe, de pe tableta cu rezultate. Suntem în plin sezon RoDrift, deci data viitoare când vedeți un pilot stând jos lângă mașină după o finală pierdută, cu casca în mână și privirea prin asfalt, gândiți-vă că exact poza asta a avut-o duminică un om cu o carieră de Formula 1 în spate. Diferența e că pe el l-au întrebat microfoanele cum e. Și că a răspuns cinstit.
Până la următoarea cursă, raftul lui Grosjean s-a îmbogățit cu încă un trofeu. Tot de argint. Iar victoria e tot acolo unde a fost și după celelalte cinci: la cinci tururi distanță.
Sursa: Motorsport.com · Adaptare editorială DriftHub
Sursa: Motorsport.com · Adaptare editorială DriftHub