Douăzeci și patru de copii vor putea urca, la etapa D1GP de la Ebisu, pe scaunul pasagerului unei mașini de drift de competiție. E vorba de programul Ceremony Kids al campionatului japonez, deschis copiilor care nu au terminat încă școala primară. Organizatorii au deschis înscrierile pentru runda de la Ebisu, iar formatul e deja o prezență obișnuită la etapele D1.

Gândește-te o secundă la asta. Nu un simulator din mall. Nu un tur cu mașina de safety car. Ci scaunul de lângă pilot, între roll cage și hamuri, într-o mașină al cărei singur job e să meargă repede în lateral.

Ce e, de fapt, programul Ceremony Kids

Numele spune aproape tot: copiii fac parte din ceremonialul etapei și participă la evenimentele weekendului alături de piloți. Piesa centrală e însă alta: șansa de a urca pe scaunul pasagerului într-o mașină D1. Pentru runda de la Ebisu există 24 de locuri, iar eligibili sunt copiii de vârstă școlară primară sau mai mici. În Japonia asta înseamnă, cam, tot ce e sub 12 ani.

Pentru un copil de opt ani, experiența asta rescrie tot ce credea că știe despre mașini. Nu vezi driftul. Îl iei direct în stern: tranziția din stânga în dreapta și golul din stomac în secunda în care spatele cedează. Sunt lucruri pe care le povestești apoi toată viața.

De ce D1GP Ebisu nu e o etapă oarecare

D1 ar fi putut rula programul pe orice circuit din calendar. Dar Ebisu e Ebisu. Complexul din munții prefecturii Fukushima, construit de Nobushige Kumakubo, e locul unde driftul mondial vine în pelerinaj de peste două decenii. Cursa Minami, cu celebrul ei jump, e probabil cel mai filmat petec de asfalt din istoria sportului. Acolo urcă cei 24 de copii. Nu la un karting de mall.

La noi, copiii stau încă la gard

Și aici ajungem la partea care mă cam apasă. La etapele din România copiii vin. Îi vezi la parapet pe Transilvania Motor Ring sau la antrenamentele de la centură, știind piloții și mașinile pe de rost. Cer autografe. Adună de pe traseu bucăți de anvelopă tocată ca pe niște trofee. Dar în mașină nu urcă.

Piloții ar lua un copil la un tur fără discuție, majoritatea. Problema e că nu există un cadru: acord parental scris, căști omologate în mărimi de copil, un slot asumat organizatoric în programul zilei. Plimbările cu pasageri adulți există la noi, informal, la unele evenimente. Pentru minori, din ce știu eu, nimic formal. Dacă greșesc și vreun organizator are deja așa ceva, îl rog să mă contrazică public.

Ce am putea copia de la japonezi

Ceremony Kids nu e un program scump. Ai nevoie de o foaie de acord semnată de părinte, de câteva căști mici omologate și de un slot scurt înainte de sesiunile oficiale. Costă mai puțin decât setul de anvelope pe care îl toci într-un antrenament. Iar returul nu se vede luna viitoare, ci peste un deceniu, când copilul de azi intră în campionat. Sau măcar înțelege de ce dai banii pe un angle kit și nu pe jante.

Japonezii au priceput demult că un sport fără copii în jur îmbătrânește odată cu piloții lui. D1GP nu face caritate aici. Își crește publicul pentru următorii douăzeci de ani. Noi ne certăm încă pe grupuri despre care E36 e mai bun de început.

Până rezolvăm și noi hârtoagele pentru un singur tur cu un copil în baquet, la Ebisu un puști de șapte ani își va ține casca cu ambele mâini la prima tranziție serioasă. O să crească știind exact cum se simte asta. Ai noștri, deocamdată, rămân la gard. Cu ochii mari și cu bucata de anvelopă în rucsac.

Sursa: D1GP (https://d1gp.co.jp/26567/) · Adaptare editorială DriftHub

Sursa: D1GP · Adaptare editorială DriftHub