Cea mai valoroasă mașină pe care ai șanse reale s-o parchezi în garajul tău — măcar în cel virtual — e un prototip Ferrari vechi de 65 de ani. Ferrari 250 GT Sperimentale, coupe-ul semnat Pininfarina din care s-a născut direct 250 GTO, a câștigat ediția din acest an a trofeului Gran Turismo, decernat la Pebble Beach, și urmează să fie reprodus în joc.
Ce e, de fapt, trofeul Gran Turismo
Din 2008, Kazunori Yamauchi, creatorul seriei, merge la Concours d'Elegance de la Pebble Beach și alege o mașină. Una singură. Premiul nu stă pe etajeră: mașina câștigătoare este scanată și înregistrată de echipa Polyphony Digital, apoi apare în Gran Turismo, la dispoziția oricui are o consolă și răbdare de adunat credite.
Pe cât știm noi, e singurul trofeu auto din lume care transformă o piesă de colecție în conținut de joc. Restul premiilor îți umplu vitrina. Ăsta îți umple garajul.
De ce Ferrari 250 GT Sperimentale nu e „încă un Ferrari vechi"
Numele spune tot: mașină de experiment. La începutul anilor '60, Ferrari căuta formula cu care să câștige clasa GT, iar proiectul condus de Giotto Bizzarrini a plecat de la 250 GT cu pasul scurt și a mutat motorul mai jos și mai spre spate, ca să coboare și linia capotei, și centrul de greutate. Rezultatul a fost bancul de probe rulante din care a ieșit, în 1962, 250 GTO.
Chiar și cifra din nume e o lecție de omologare: 250 de centimetri cubi pe cilindru, ori doisprezece cilindri — exact 3.000 cm³, limita clasei de atunci. V12-ul Colombo nu era ales la întâmplare; era maximul pe care îl puteai stoarce din regulament.
GTO-ul a devenit legendă: 36 de exemplare, titluri în campionatul de GT și, în zilele noastre, prețuri de peste 50 de milioane de dolari la licitații. Sperimentale e tatăl lui, construit în câteva exemplare. Și ca orice prototip, a fost tratat ca un prototip: modificat între curse, condus până rupea ceva. Mașinile astea nu au fost proiectate să îmbătrânească frumos. Că una a ajuns lustruită pe iarba de la Pebble Beach e, dacă stai să numeri, cel mai puțin probabil final posibil.
Ce legătură are cu driftul românesc?
Directă, niciuna. N-ai să vezi un Sperimentale la Motorpark, iar la Adâncata cel mai exotic lucru din paddock e, de regulă, un Lexus SC care nu vrea să pornească.
Dar legătura există și trece prin televizorul din sufragerie. O generație întreagă de drifteri români a aflat ce e un S13 sau un AE86 din Gran Turismo și Forza, nu din reviste. Jocurile au fost sala de așteptare a scenei — de acolo au venit primii care au căutat apoi „drift România" pe internet și au ajuns, într-un final, la TMR.
Ironia e că driftul pe simulator s-a mutat între timp pe Assetto Corsa — cam acolo e viața de seară a comunității, cu E36-uri și S-chassis pe servere românești. Gran Turismo rămâne locul în care admiri muzeul. Iar Sperimentale e piesa de rezistență a muzeului: n-ai voie s-o atingi, darămite s-o duci lateral.
Mai e o legătură, mai subtilă. Sperimentale e, în esență, un build care a mers: testat și modificat la greu, dus pe circuit până a ieșit formula câștigătoare. Fix procesul prin care trece orice mașină de RoDrift în primul sezon — doar că la noi departamentul de dezvoltare e un prieten cu aparat de sudură, nu o hală la Maranello.
Sincer, ne-am fi bucurat mai tare dacă Yamauchi alegea o mașină cu unghi de fugă și istoric de Formula Drift. Dar e greu să-i porți pică mașinii fără de care 250 GTO nu exista. Iar dacă vrei s-o vezi în carne și oase, cel mai aproape de Pebble ajungi la concursul de eleganță de la Sinaia — chiar și acolo, un prototip din '61 ar atrage toate telefoanele.
Până când apare în joc — Polyphony nu se grăbește niciodată — prototipul se întoarce în garajul lui cu climă controlată. La noi, în miez de sezon RoDrift, cineva sudează un suport de cutie într-o hală din Ilfov și își spune că e același sport. Pe bucăți, chiar e.
Sursa: Jalopnik · Adaptare editorială DriftHub
Sursa: Jalopnik · Adaptare editorială DriftHub
